Gătitul miresei şi al mirelui

         Mai demult, mireasa, înainte de a pleca la cununie, se scălda în apă neîncepută dacă era „fată cinstită”. În apă „pune bani de argint, ca să sie cu noroc şi să nu să lege de ie ceas rău; la mână să lega cu argint ziu şi să cântare cu grunz de sare ca să nu să ieie de ie meşteşâguri”. Cântărirea „cu sare mare şi argint ziu să făce în ptelea goală” pe un cântar mare, luat împrumut de la un „jâd”(evreu) sau „pă cântaru’ cu care să măsura grâul îmblătit”. După scăldat şi cântărire, mireasa era îmbrăcată cu: poale cu colţi, „sumnă” roşie sau albastră, cămaşa albă „cu bezeri pă la gură şi cu colţi formăluiţi pă la mâneci”. Peste cămaşă poartă „teptar cu ruji” şi apoi „gubă din lână de oaie albă, cu bdiţ”. În picioare avea „optinci de oargă, cu obdele de pănură, albe, legate cu aţe de lână neagră, împletite.” Mireasa era îmbrăcată de druşte care o piaptănă, îi împletesc părul în doua cozi în care-i puneau „cipce” şi „măderan” (şi astăzi, mirii din satul Budeşti păstrează costumul popular, deşi opincile sunt înlocuite de pantofi, iar mununa miresei de coronite cu voal). În timp ce-i fixează mununa pe capul miresei, druştele „strâgă”:
                        „Mniresucă, mniresucă,
                         Până-ai fo’ la mama ta
                         Te-ai culcat sara pă ţol
                         Şi te-ai sculat târzior;
                         Da’ de astăzi înainte
                         Ti-i culca numa pă braţă
                         Şi ti-i scula dimineaţă,
                         Că bărbatu-i mare câne,
                         Orice faci, nimic nu-i bine,
                         Că bărbatu-i mare drac,
                         Nu-i poţi fa’ nimnic pă plac.
                         Mniresucă, mniresucă,
                         Cununiţa ta cea verde
                         Cum te scoate dintre fete
                         Şi te bagă-ntre neveste.
                         Nevestia-i haină gre’,
                         Tăte grijile-s în ie.”
         Mirele este îmbrăcat cu „cioarici albi, de lână”(dacă era iarnă), cu opinci de oargă, obiele de pănură albă, legate cu curele de piele, iar peste mijloc are o curea lată de piele, înflorată. Cămaşa este din pânză de casă, albă, cusută „cu găurele” de către mireasă. În cap poartă clop sau cuşmă, înstruţat cu „struţ din cununa mniresii”.

Mersul după nanaşi
         Înainte de cununie cu doua – trei ore se adună invitaţii: ai mirelui la mire şi ai miresei la ea acasă, fiecare cu darurile sale. La nunţile de demult darurile se dădeau când ajungeai la casa mirilor şi constau în horincă şi alimente: grâu, mălai etc. În timp ce oaspeţii sunt aşezaţi la masă şi cinstiţi cu băutură şi mâncare, câţiva flăcăi nuntaşi, apropiaţi mirelui, cu sticle de horincă în mână şi cu ceteraşii se duc după nănaşi. Când ajung la casa nănaşilor sunt invitaţi în casă şi cinstiţi cu băutură şi cu bucate pentru că le-au făcut cinste şi au mers după ei. Este mare cinste să meargă multă lume după nănaşi, numai aşa putând să arate ce au în casă, „că au de tăte, că pot nănăşi că au cu ce”. Nu oricine poate să fie nănaş. Nănaşi se aleg numai aceia care au o situaţie bună şi sunt de neam bun şi au un comportament bun. Trebuie să fii un model pentru ceilalţi.
         După ce au sosit nănaşii la casa mirelui, aceştia, împreună cu nuntaşii, se aşează la masă. După ce mănâncă şi beau, au loc „iertăciunile”, înainte de a pleca la cununie. Impresionante din ceremonialul nunţilor din Maramureş, ca de altfel şi din alte părţi ale ţării, sunt cântecele de rămas bun, adresate de nuntaşi mirelui şi miresei, de miri părinţilor, fraţilor, surorilor, vecinilor, cântece care, prin profunzimea sentimentelor ce le exprimă, emoţioneză, storc lacrimi de la cei prezenţi.
          

      Iertările la mire
 Între mire şi părinţi are loc un astfel de dialog:
                 „Mirele(către tată): - Să trăieşti, dragă tată, şi fa bine şi mă iartă, că nu-s prunci să să nască şi să crească, la părinţi să nu greşească, şi fă bine şi dă-mi binecuvântarea să pot pleca la sfânta taină a cununiei.
 Tatăl: - Să-ţi dăie Dumnezău noroc şi bucurie şi să sii cuminte cum ai fost şi până acum şi să nu avem ruşine după tine.
                   Mirele(către mamă): - Să trăieşti, mamă dragă, şi fă bine şi mă iartă că ştii cum îs coconii, mai mult cu mamele, şi le greşesc mai mult, fă bine şi dă-mi binecuvântarea ta să pot mere la sfânta taină a cununiei.
                    Mama: - Api, dragul meu, eu te iert că nu mi-ai greşit, aşă-s coconii, da’ iartă-mă şi tu că şi io te-am mai bătut când am fost mai năcăjită şi poate n-ai meritat.”
  Urmează apoi fraţii şi surorile care, la fel, îi fac „strâgături”, apoi unchii, mătuşile şi naşii. La urma feciorii închină cu horincă celor din jur, joacă „în roată”, iar ceteraşii „zâc de strâgat” şi feciorii strâgă:
                        „Mnire, mnire, dragu mneu,
                         Ascultă-mă ce zic eu:
                         Înainte de-a pleca
                         De la casa mâne-ta
                         Cheamă, tu, pe tată-tău,
                         Cheamă şi pe mamă-ta
                         Şi le sărută mâna,
                         Mâna, şi-i săruta-n faţă
                         Că ei te-o purtat pă braţă.
                         Nici amu nu-i zina lor
                         Că le-ai fo’ drag pân ocol,
                         Pân ocol şi pân grădină-
                         Da’ tu sângurel ai zină:
                         Te-ai păzât la însurat
                         Ca floarea la scuturat.”