Ajunşi la casa unde se ţinea nunta, nuntaşii sunt întâmpinaţi de socăciţă cu un „blid”(farfurie) de grâu. Ea strigă strigături anume, aruncând grâu peste miri şi nuntaşi:
„Eu ţâp grâu, nu ţâp ovăs,
Mnirele-i din neam ales,
Mnireasa-i floare din şăs;
Eu ţâp grâu, nu ţâp săcară,
Mnirele-i de ziţă rară,
Mnireasa-i floare de vară.
Eu ţâp grâu din tălgerel
Mnirele ni-i frumuşel
Şi mnireasa ca şi el.
Eu ţâp grâu din farfurie
Mnirele-i de ominie
Şi mnireasa aşe să sie!
Eu ţâp grâu într-aurit
Mnireasa-i floare din rât.
Ca şi grâul cel curat
Să le sie traiul dat.”
Nuntaşii înconjură socăciţa de trei ori, cu clopurile în mâini, ridicate peste capete pentru a putea prinde grâul. Acest grâu, din clopurile lor, nuntaşii îl aruncă tot peste miri zicând: „Noroc!Noroc!Noroc!” şi strigând:
„Holdă mândră şi rodită,
La mniri viaţă fericită.
Câte grăunţe în clop
Atâţia prunci cu noroc!
La mnire şi la mnireasă
Bucurie multă-n casă.”
După aruncatul grâului de către socăciţa, mirii intră în casă. În portiţa de la şatră, mirii sunt întâmpinaţi de socrii mari. La fel ca şi socăciţa, soacra mare le va striga mirilor aruncând peste ei cu grâu:
„Zii-mi ceteraş mai cu drag,
Să deştid portiţa larg
C-o sosât cine mi-i drag.
Şi oi pune-o după masă
C-o zinit găzdoaie-n casă.
Eu ţâp grâu, nu ţâp ovăs
Mnirele-i din neam ales,
Eu ţâp grâu, nu ţâp săcară
Mnireasa-i de ziţă rară,
Mnirele-i de ominie
Şi mnireasa aşe să sie.”
La rândul ei, mama miresei îi strigă miresei, versurile având semnificaţia unor sfaturi date miresei care, trecând de la adolescenţă, intră în lumea oamenilor maturi, a femeilor măritate:
„Floricică de pân iarbă,
Să trăieşti, tu , fată dragă,
Să trăieşti, să-ţi sie bine,
Să ai grijă şi de mine.
Dumnezău să-ţi dăie bine
Să nu mă faci de ruşine!”
Sau
„Tu, mnireasă, fătu mneu,
Ascultă ce-oi zâce eu:
Bărbatu’ oricum te-a bate
Nu-ţi lua hainele-n spate,
Până la mă-ta-i departe;
Să ai cât de puţânele,
Până la mă-ta ţi-s grele.
Sii bună ş-ascultătoare
Ca pământul sub pticioare,
Ascultă de soacră-ta
Batăr unde te-a mâna,
Din pticioare să meri iute,
Din gură să nu zâci multe;
Din pticioare să meri tare,
Din gură să ai răbdare.
De-a zice să calci în foc,
Calcă, că-i ave noroc,
De-a zâce să calci în pară
Calcă, că-i ave ticneală.
De-a si bună, bine-a si,
De-a si ră, rău îi trăi,
Că bărbatu’ nu ţi-i frate
Să gândeşti că nu te-a bate,
Nici soacră-ta nu ţi-i mamă,
Să gândeşti că nu-l îndeamnă
Să-ţi mai tragă câte-o palmă.”
După ce se încheie aceste strigături, cu un „ţâpoi” în mână, mirii înconjură mesele de trei ori. Se realizează astfel cercul magic pentru a feri de rele noua căsnicie. În fruntea mesei sunt aşezaţi mirii şi nănaşii, druştele şi stegarul, apoi restul invitaţilor. Tuturor nuntaşilor li se serveşte mai întâi băutură, din „uiegile de jumătate înstruţate”, paharele folosindu-se doar pentru miri, nănaşi şi unii invitaţi mai simandicoşi. Un om de încredere, numit „paharnic”, are în primire băutura, iar socăciţa răspunde de mâncăruri. Drept „paharnici” se aleg rudenii apropiate de-ale mirilor care au grijă să umple sticlele cu horincă în momentul în care acestea se golesc. După băutură urmează masa, care constă dintr-o supă de carne de găină, numită „zamă de laşte”, din tradiţionalele sarmale, numite „cureti împlut”, carne friptă, plăcinte, pancove etc. „Ţâpoii” care au la mijloc un fir de busuioc servesc drept pâine. Mai nou nu lipsesc de la nunţile ţărăneşti „torturile”, aduse de nănaşi, druşte sau de alţi nuntaşi.
Jocul miresei
După ce se termină de mâncat, mesele se scot afară şi începe jocul. Bineînţeles, jocul este deschis cu „jocul miresei”. Pentru jocul miresei nănaşii cer două „blide” pentru bani, care se pun unul peste altul, iar stegarul ia mireasa şi o joaca primul. Stegarul este, după mire, cel mai imporant din nuntă şi el trebuie să pună bani mai mult ca oricare dintre nuntaşi. Se mai întamplă ca mama stegarului să mai aibă pregatit ceva: un set de vase, o cergă sau o perină şi să le pună la jocul miresei. Urmează apoi alţii care vor să joace mireasa, în timp ce stegarii strigă:
„Haideţi şi jucaţi mnireasa
Nu ne tăt bdiciuliţi casa;
Casa ni-i mândru gătată-
Mnireasa trebe jucată,
Brozbuţăle le-aţi mâncat
Mnireasa n-o-aţi jucat.”
Sau
„Cine n-a juca mnireasa
La vară nu-i taie coasa.”
Sau
„Cine-n lume s-ar afla
Să ne joace mnireasa?
Mnireasa-i a mnirelui,
Boii-s a nănaşului.”
Când lumea care joacă mireasa nu pune suficienţi bani în farfurie, stegarii zic:
„Nici i oarbă, nici i ştioapă,
Cu cinci bani nu să mai joacă.
-Altu’ care are bani!”
Jocul începe un pic cam greu pentru că nuntaşii aşteaptă unul după altul, să vadă care cât pune, să nu se facă de ruşine că pun în joc prea puţini bani. În general se pune, la început, să zică toţi ceteraşii pe o strună, să nu mai fie muzică nici într-o cameră, pentru ca toţi nuntaşii să se-nghesuie să joace mireasa. Ceteraşii trebuie să comunice tot timpul cu nănaşii, să fie atenţi, că în funcţie de bani se zic şi învârtitele. Banii sau cergile sau alte obiecte care se pun, se aşează pe farfurie şi când se iau jos ceteraşii trebuie să oprească învârtita. Cei care nu ştiu să joace sau sunt mai bătrâni şi nu pot „învârti”, pun bani şi îşi arvonesc un nepot sau pe cineva drag lor, care joacă bine, să danseze cu mireasa. E o mare onoare să fii plătit de către cineva să joci mireasa. Înspre final joacă mireasa şi nănaşii. Bineînţeles că se cântă învârtita nănaşilor, iar nănaşul ia toate nănaşele la joc , ca să nu se supere, împreună cu mireasa, şi învârte cu câte trei-patru femei odată, ceea ce-i foarte greu, „da’ n-are ce să facă dacă i-o trebuit să sie nănaş.” Când toată lumea a terminat de jucat mireasa, vine mirele să răscumpere mireasa şi de data asta toată lumea se înghesuie să vadă câti bani pune mirele, însă stegarul nu dă mireasa până nu e mulţumit de suma de bani pusă. Mirele începe cu bani mărunţi şi-i pune în „talger ca să sune şi tot scoate din jeb, până pune toţi banii”, numai astfel primeşte mireasa să o joace. Se trece prin mari emoţii, căci din momentul acesta mireasa este a mirelui şi el are drept deplin asupra ei.
După jocul miresei se face „bărbătescul”, joc la care iau parte numai bărbaţii şi, eventual, unele femei care ştiu să-l joace foarte bine. Când se termină bărbătescul începe „învârtita”, joc tradiţional din Maramureş. La nuntă se mai joacă „baraboiu” – un fel de joc în care perechile îşi schimbă partenerii - , „mătura” – un joc în care un fecior joacă mătura şi, când muzicantul trage cu arcul, îşi lasă mătura şi-şi caută parteneră; cine rămâne fără parteneră va juca mătura-, sârba, „raţa” – joc în cerc, în horă, în timpul căruia se strigă. În timpul acestor dansuri toţi feciorii strigă pentru a crea o atmosferă şi mai veselă:
„Frunză verde, tri scăieţi,
Hai la nuntă, măi băieţi,
Care vreţi, care puteţi,
Care nu, mai rămâneţi.”
Sau
„Asta mândră care-o joc
Dăie-i Dumnezău năroc
Şi la mă-sa sănătate,
C-o făcut-o lată-n spate.”
Sau
„Zadea mândrii dinainte
Rău m-o-nnebunit de minte,
D-apoi ceie dinapoi
Nnebuni-ne-a p-amândoi.”
Sau
„Stiu că nu-s din Şugătag
Ce-a zâce mândra să fac,
Că-s fecior de pă Cosău,
Face mândra ce zâc eu.”
