 |
Santandrei este o mare divinitate geto-daca peste care crestinii au suprapus pe Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, ocrotitorul Romaniei. El a preluat numele si data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie), cel care a predicat in primele decenii dupa nasterea lui Iisus pe pamanturile Daciei. El trebuie sa se fi bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a inlocuit o importanta divinitate precrestina, personificare a lupului. Numele zeului uzurpat s-a pierdut. Noaptea de Santandrei (29 - 30 noiembrie) si ciclul de innoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristica a Dionisiacelor Campenesti si cu fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice, pastreaza numeroase urme precrestine. Pana la inceputul secolului al XX-lea se organizau in Colinele Tutovei, in noaptea de Santandrei, petreceri de pomina ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile casei unde se desfasura petrecerea inainte de lasatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, cand strigoii vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada - o vertebra in plus, din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii morti ies din sicrie, morminte si cimitire pentru a provoca suferinte oamenilor, pocesc si sug sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu lupii si ursii etc. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului, era in toi. Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata pentru a fi pazite de o batrana la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, adesea peste masura, mancau, glumeau, ca la un adevarat revelion. Amintim ca aceasta izbucnire de bucurie se desfasura in chiar postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului). Dimineata, pe lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei unde covata cu usturoi era jucata in mijlocul horei de un flacau. Se impartea usturoiul si, in mare veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra ca ceva sfant, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor si descantecelor etc. Bocetul Andreiului La cei vechi, moartea si renasterea divinitatii adorate si deci a timpului anual cu care aceasta se confunda, era substituita de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasare, om si chiar a unui obiect insufletit simbolic). Un obicei care atesta suprapunerea sarbatorii crestine a Apostolului Andrei peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la romanii din Transnistria numit Bocetul Andreiului. Fetele, dupa confectionarea unei papusi din carpe, numita Andreiu, substitut al anului vechi, o asezau pe lavita (pat) ca pe un mort si o jeleau. Lipseste marele sacrificiu, jertfa rituala a animalului care personifica divinitatea, specifica oricarui inceput de an. Este posibil ca una din traditiile care a migrat din toamna, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la solstitiul de iarna, sa fi fost sacrificiul porcului. De altfel, unul din numele purtate de lup in zilele lui de celebrare, gadinet, in special la Filipi cand incepe imperecherea pentru inmultire, este purtat si de porcul tanar, numit popular si godin, godinet. Noaptea strigoilor Aparitia celor doi sfinti-mosi, Mos Andrei si Mos Nicolae, inceputul iernii si punerea in miscare a haitelor de lupi sunt semne evidente de imbatranire si degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deterioreaza neincetat, ajungand in noaptea de 29 spre 30 noiembrie, in Noaptea Strigoilor, la starea simbolica de haos, cea de dinaintea creatiei. Este o noapte de spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte si, impreuna cu strigoii vii, "care in aceasta noapte isi parasesc culcusurile lor, fara sa aiba vreo stiinta despre aceasta" (Pamfile, 1914, p. 127), se iau la bataie pe la hotare, raspantii de drumuri si prin alte locuri necurate. Duelurile sangeroase cu limbile de la melite si coasele furate din gospodariile oamenilor se prelungesc pana la cantatul cocosilor, cand spatiul se purifica, duhurile mortilor se intorc in morminte, iar sufletele strigoilor revin in trupurile si paturile parasite fara stiinta lor. In anumite situatii, strigoii se manifestau violent fata de oamenii care nu-si luau anumite masuri de protectie: "Cand strigoii morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele celor ce au nenorocul sa le cada in maini. Pentru ca sa nu se poata apropia de case, oamenii, - e grija gospodinelor mai ales -, mananca usturoi in aceasta seara, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, in piept, pe spate si pe la incheieturile trupului. La casa se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sa intre sau sa se uite in casa, facandu-se semnul crucii si tot astfel urmeaza si la usa si horn, pe unde de asemenea ea crede ca strigoii pot intra si iesi din casa" (Pamfile, 1914, p. 128). Se credea ca sunt si strigoi care nu doreau sa faca rau. Acestia "fac hori pe la raspantiile drumurilor, unde joaca cu strasnicie pana la cantatul cocosilor" (Pamfile, 1914, p. 128). Strigoii sunt de doua categorii: vii si morti. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor, femei sau barbati, care isi parasesc trupurile noaptea, mai ales la Santandrei (Noaptea Strigoilor), Sangiorz si in alte imprejurari. Cauzele pentru care numai o parte din oameni devin strigoi in viata sunt diverse: copiii nascuti cu coada (o vertebra in plus), cu tichie, dintr-o legatura incestuoasa, al treilea copil din flori nascut de o femeie etc. Activitatea lor cea mai intensa este in Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie) cand isi parasesc in somn corpul, ies din casa pe horn sau pe usa, se rostogolesc de trei ori pentru a se intrupa intr-un animal (lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina, broasca), incaleca pe melite, butoaie, cozi de matura pentru a merge in locuri numai de ei stiute (intre hotare, raspantii de drumuri, poieni din paduri) unde se intalnesc cu strigoii morti. Acolo redevin oameni, se bat cu limbile de melita, se zgarie, se ranesc pana iese invingator unul din ei, care le va fi conducator un an de zile. Se bocesc unii pe altii, isi vindeca pe loc ranile, se intrupeaza din nou in animale si pornesc spre case inainte de primul cantat al cocosilor. In ajunul Sangiorzului, la Manecatoare (noaptea de 22/23 aprilie), isi parasesc din nou trupurile pentru a merge sa fure mana holdelor, laptele vitelor - sa strice taurii, sa lege sau sa ia puterea barbatilor etc. In cele doua nopti oamenii se ungeau cu mujdei de usturoi, ascundeau melitele, intorceau vasele cu gura in jos, produceau zgomote, ii strigau pe nume, aprindeau focuri, pazeau cu atentie vitele si pasunile etc. In Moldova, noaptea se numea Pazitul Usturoiului si se celebra ca un revelion. Sunt argumente etnofolclorice care sprijina ipoteza ca in aceasta perioada a anului dacii celebrau Anul Nou. Tinerii satului, fete si baieti, se adunau in cete de 10 -12 persoane la o casa mai mare, careia ii ungeau, la lumina zilei, usile si ferestrele cu usturoi. Participantii, care nu paraseau pana dimineata casa, petreceau ca la un revelion: mancau, se cinsteau, adesea peste masura, jucau, glumeau. Dimineata ieseau cu lautarii in curte unde jucau covata cu capatani de usturoi adus de fete si pazit noaptea de o batrana. Petrecerea se incheia cu impartitul usturoiului intre participante care il pastrau la icoana, pentru a-l folosi la vindecarea bolilor, pentru farmecele de dragoste etc. Strigoii morti sunt spirite ale mortilor care nu ajung in Lumea de dincolo din anumite motive: au fost Strigoi in viata, au fost oameni obisnuiti, dar li s-a gresit sau nu li s-au facut rosturile la inmormantare. Ei se intorc printre cei vii, in special printre rudele apropiate, pentru a le provoca mari suferinte: aduc moarte, boala, molime in animale, grindina. Dupa locul unde apar si relele care le aduc, strigoii morti pot fi, dupa locul unde actioneaza, de apa si de uscat, de vite si de stupi, de ploi si de foc. In cazul in care prezenta strigoiului se considera evidenta prin efectele produse de acesta (era auzit, visat, apareau anumite semne pe mormant), se proceda la descoperirea si anihilarea lui prin diferite practici de dres sau de destrigoire. Atmosfera devenea si mai apasatoare datorita unei importante zile a lupului fixata de traditie pe data de 30 noiembrie, la Santandrei. In aceasta zi lupul isi poate indoi gatuI teapan, devine si mai sprinten, astfel ca prada, indiferent ca este animal domestic sau om, nu mai are scapare (Pamfile, 1914, p. 135-137). Ca urmare, acum trebuia sa se ia masuri suplimentare de paza a vitelor si sa se efectueze diverse practici magice de aparare impotriva lupilor. Se considera ca nici un alt moment al anului nu era atat de prielnic pentru transformarea oamenilor in pricolici, oameni cu infatisare de lupi sau caini, ca in ajunul si in ziua de Santandrei. Pricolicii sunt suflete ale oamenilor care isi parasesc trupul in timpul noptii, se rostogolesc de trei ori si capata infatisare de lup sau de alta vietate (caine, porc cal, bivol, pisica, sarpe, broasca). Spre deosebire de varcolaci care calatoresc prin vazduh, pricolicii se deplaseaza pe pamant Ei nu se intrupeaza in vietati sfinte (arici, oaie, cerb, porumbel, randunica, albina). Adesea, sunt oameni din sat recunoscuti dupa infatisarea si comportamentul animalului pricolici. Traiesc putin, cat lupul sau animalul in care se metamorfozeaza. Intr-una din legende pricoliciul este un tanar casatorit care, mergand pe drum cu sotia, se face nevazut, revine sub forma de caine si se repede s-o muste. Nevasta sa se apara cu braul si il alunga lovindu-l cu secera. In final, pricoliciul este recunoscut dupa scamele catrintei ramase intre dinti. In alte legende pricoliciul este fratele cel mic care pleaca de acasa si este recunoscut tot dupa scamele hainelor ramase printre dinti. O data pe an, in Noaptea Strigoilor (29 - 30 noiembrie), s-ar intalni cu strigoii morti, care isi parasesc si ei mormintele, pentru a-si alege, prin lupta, stapanul. Pe timp de iarna ar intra in haita lupilor, ia conducerea si ataca oamenii si turmele de vite. Pentru pericolul inchipuit ce l-ar fi adus strigoii, pricolicii si lupii la Santandrei, practicile de prevenire si aparare erau asemanatoare cu cele efectuate la Sangiorz. Informatiile etnografice nu atesta insa la Santandrei aprinderea focurilor, fumigatiile, stropitul si scaldatul cu apa, strigatele si producerea zgomotelor, pomenile pentru imbunarea mortilor iesiti din morminte si altele. Lipsesc, in general, practicile active de alungare a spiritelor malefice; alimentele rituale si ungerea cu usturoi, ascunderea coaselor si a limbilor de melita sunt mai mult actiuni de aparare pasiva. Fortelor malefice nu li se declara razboi deschis, ca la Boboteaza, Sangiorz, Joimari, Sanziene, intrucat sansa de izbanda era minima in conditiile in care puterea aliatilor, intunericul si frigul, crestea neincetat pana la solstitiul de iarna. Aflarea ursitei Ca la orice inceput de an, prisoseau practicile magi ce de aflare a ursitei, adica a viitorului sot. Fata de maritat prepara o "Turtuca de Andrei", turtita subtire din faina de grau, foarte sarata, coapta pe plita sobei si o manca inainte de culcare. Baiatul care venea in vis sa-i aduca apa ca sa-si potoleasca setea urma sa o ceara de nevasta in cursul anului. Alte fete, dupa ce soseau acasa de la Pazitul Usturoiului, semanau cate un catel de usturoi privegheat intr-un cocolos de aluat. Dupa modul cum incoltea si crestea usturoiul semanat, se faceau anumite pronosticuri matrimoniale. Timpul era insa favorabil si pentru observatii meteorologice si astronomice. Unii batrani, nestiutori de carte dar "cititori" in stele, observau cerul in noaptea de Ovidenie sau de Santandrei si noroceau anul, prevestind daca va fi bogat sau sarac, ploios sau secetos, daca va fi pace sau razboi etc. Obiceiul de a semana in noaptea de Santandrei grau intr-o oala de pamant pentru a interpreta rodnicia ogoarelor in noul an este practicat si astazi. Acte de divinatie Spiritele mortilor care misunau pretutindeni la Santandrei, favorizau actele de divinatie. Asemanator altor sarbatori sezoniere de peste an, cele mai preocupate sa valorifice ocazia oferita de Noaptea Strigoilor pareau tot fetele, cu nelipsita lor grija, casatoria. Practicile de divinatie efectuate la fantana, la cotetul porcului, la gardul si poarta gospodariei, la masa incarcata cu usturoi etc. aveau unul si acelasi scop: aflarea ursitului, a calitatilor lui (tanar, batran, frumos - urat, bogat - sarac). Aceste acte magice erau savarsite in taina, de fiecare fata in parte, sau "pe fata", cu participarea mai multor fete. Elemente de ritual specifice renovarii timpului apar, mai ales in Moldova, la Ovidenie. Acum, ca si la Anul Nou, Sangiorz, Paste se credea ca cerul se deschide si vorbesc animalele; se faceau previziuni si pronosticuri meteorologice, se incepeau vrajile si farmecele al caror punct culminant era atins in noaptea de Santandrei. Covasa. Bautura rituala Prin Colinele Tutovei, la Ovidenie sau la Santandrei, se prepara din malai si faina, uneori numai din malai de porumb sau de mei, o bautura fermentata numita covasa. Literatura etnografica descrie doua tehnici de preparare a covasei; din malai si faina sau numai din malai. In primul caz se luau malai si faina, in parti egale, se amestecau si se opareau cu apa clocotita pana se obtinea un fel de terci. Dupa doua ore, amestecul acesta se punea intr-o putina si se turna apa calduta pana se obtinea un lichid vascos ce putea trece prin ciurul cu care se cernea malaiul. Continutul se amesteca foarte bine si se lasa apoi sa fermenteze, la loc caldut, pana a doua zi cand se fierbea, la foc potrivit, intr-un ceaun, pana se mai ingrosa. Gustul bauturii era dulce-acrisor, asemanator cu cel al bragii. Covasa se punea prin strachini sau oale si se impartea prin vecini "pentru ca vacile sa fie laptoase, iar laptele sa fie smantanos" (Pamfile, 1914, p. 145). In alte sate covasa se numea braga si se prepara numai din malai, care se oparea si se faceau patru turte; doua turte se coceau, doua ramane au crude. Dupa ce turtele coapte se raceau, erau framantate intr-o putina, se amestecau cu malaiul ramas necopt si se turna apa clocotita. Continutul se amesteca, se puneau cateva felii de lamaie si se lasa sa fermenteze pana a doua zi, cand era bun de baut. In zona Covurluiului din Moldova Centrala se spunea ca fiecare om "este dator sa manance covasa, in aceasta zi, pentru ca sa fie ferit de strigoi" (Pamfile, 1914, p. 146).
 |
| Copyright © obiceiuri-populare.ro |