Stegarul şi mirii pun apoi bucăţi de carne de găină şi bucăţi de ţipoi, impodobite cu flori, intr-un cuţit, pe care le oferă oaspeţilor. Capul si gâtul de la găină se dau ceteraşilor. In ciocul deschis al găinii instruţate se pun si monede de unu sau trei lei.

    
  Învălitul miresei
         După ce se termină masa de dimineată se face „invăluitul miresei”, obicei adus din satele de pe valea Vişeului. Fiecare nănaşă are o „pânzătură” pe care o pune pe capul miresei facându-i semnul crucii. Mireasa işi aruncă de pe cap pânzătura peste steag, dar stegarul i-o dă înapoi atârnată în cuţit. Acest joc se repetă de trei ori, simbolizând impotrivirea miresei de a renunţa la statutul de fată. După ce-i pun toate nănaşele pânzăturile pe cap, i se dă miresei cununa jos şi i se lasă pânzătura care-i place mai mult, cu care va fi „invalită inapoi”, la fel ca şi nevestele. Cât durează invălitul miresei, fetele îi strigă miresei:
                       

              „Tu, mnireasă, nu lăsa
                         Să îţi ţîpe cununa
                         Ca să-ţi puie năframa,
                         Că năframa-i tare gre,
                         Suflă vântu şi n-o ie,
                         Cununa-i pană uşoară,
                         Suflă vântu şi o zboară.
                                     Saracă cununa ta
                         A sta-n cui şi s-a uita
                         Cum iţi petreci viaţa;
                         Nici o data-n săptămână
                         Nu-i mai si cu voie bună.”
Sau
                        „Mnireasă, de bună samă
                         Dai cununa pă năframă,
                         Da’ năframa-i tare gre
                         Tăte grijile-s în ie.”
Sau
                        „Tu, mnireasă, ce-i cu tine?
                         Nici nănaşii nu-ţi vreu bine
                         Că ţ-o luat cununită
                         Şi ţ-o pus pânzăturiţă.”
Sau
                        „Pântru tri cârpe de-aieste
                         Te-o băgat între neveste,
                         Pânzătura ta cea alba
                         Cum o dai pă ceie neagră,
                         O dai pă ce’ mohorâtă
                         Să-ţi sie lumea urâtă,
                         O dai pă ceie aleasă
                         Să trăieşti mulţi ani, mnireasă!”

   Hoarea miresei
         Strîgăturile de la învălitul miresei provoacă lacrimi miresei şi apropiatelor acesteia, însă voia buna se reia cu muzică şi joc. Ca o revanşă la bărbătescul care a fost jucat în noapte, femeile, împreună cu mireasa, joacă „hoarea miresei”. Ceteraşul începe să le cânte, femeile se prind în roată şi încep să horească:
                        „Măieran în colţu mesei
                         Să horim hoarea miresei,
                         Să horim că-i supărată
                         Că să află măritată,
                         Să horim că-i bănuită
                         Că s-află căsătorită
                         Şi dintre fete ieşită.
                         Ie-ţi, mnireasă, cununa
                         Şi ţi-o dă de-a duriţa
                         Pân grădina mâne-ta.
                         Unde-a sta cununa-n loc
                         Să răsaie busuioc,
                         Nu-i mai si fată la joc;
                         Să răsaie lamâiţă-
                         Nu-i mai si fată-n uliţă
                         Nici nu-i da bădii guriţa.
                         Mnireasă, cununa ta
                         învârstată-i mânânţel
                         Şi-i purta-o puţîntel.
                         Mnireasă, de-amu-nainte
                         Cărările ţî-s oprite,
                         Numa tri ţî-s năpustite:
                         În grădină după ceapă,
                         La fântână după apă
                         Şi la mă-ta câteodată,
                         Când i si mai supărată.”
Sau
                        „Mniresucă, sora noastă,
                         N-am zînit la casa voastă
                         Nici să bem, nici să mâncăm,
                         Am zînit să te-ntrebăm:
                         Tu-ţi dai portul din fetie
                         Păntru cel din nevestie?
                         Nevestia-i port frumos
                         Numa-i tare lăcrămos,
                         Nevestia-i port cinstit
                         Numa-i tare suduit.
                         Mnireasă, cununa ta
                         Cum ţ-o dai de-a rândunea
                         În grădină la mă-ta.
                         Mniresucă, nu zdiera
                         C-amu meri de la mă-ta.
                         Mnireasă, ca ş-o scânteie
                         Lasă, lacrimile-ţi stăie,
                         Că lacrimi ţ-or trebui
                         Când cu noi tu nu-i mai si,
                         Că ţ-or trebui pă marţi
                         Când ţ-a zîni dor de fraţi,
                         Că ţ-or trebui pă joi
                         Când ţ-a zîni dor de noi.”
         Încheindu-se aceste hori, ceteraşii „zîc de învârtit”, înveselind atmosfera. Până când nu pleacă ceteraşii toată lumea bea, mănâncă şi dansează. În momentul în care aceştia pleacă petrecerea se etrmină şi nuntaşii pleacă acasă primind sticle de horincă. Pe drumul lor spre casă trebuie să servească cu această horincă oamenii care le ies în cale.