Pregatirea mesei de nunta

Cele mai multe nunţi se fac de obicei  iarna, în câşlegi. Zilele pentru făcut nunţi erau: marţea, joia, sambăta sau duminica. Înainte cu trei - patru zile de nuntă este mare fierbere atât la mire, cât şi la mireasa. Astfel, „socăciţele”(bucătărese speciale) vin să pregătească „ţâpoii” şi mâncărurile pentru nuntă: pancove, cozonac, gulaş de oaie, sarmale etc. Fiecare familie din sat, care este invitată la nuntă, încearcă să ajute cu ce poate: lapte, brânză, ouă, găini, slănina, „cureti”(varză), produse pe care le duc la casa mirilor. Daca mirii sunt din familii mai bogate, atunci nu se prea înghesuie să ducă ori le e ruşine, ori spun că la”aieştia nu le trebe că au destul, pot fa nuntă cât de mare.”

Cusutul stegului şi al cununii

        Nunta e o mare sărbătoare, care ţine trei zile. Ea începe printr-o petrecere la care sunt prezenţi tinerii satului. Această petrecere are loc cu o seară înainte de oficierea cununiei religioase, petrecere la care se face „cusutul steagului” şi „împletitul cununii”. Feciorii din sat se adună la casa mirelui, iar fetele la casa miresei.
        La casa mirelui stegarul îşi pregăteşte steagul. „Steagul este un simbol important al căsătoriei, el este un simbol masculin de vitalitate şi putere.” Pe o botă de lemn sunt cusute „pânzături de păr”, batiste, „cipce”(panglici), clopoţei, „făţoi cu  ciur”, spice de grâu, tidru etc. Toate aceste elemente decorative,  pentru steagul ce este confecţionat, sunt adunate de către stegar de la fostele drăguţe ale mirelui. Dar, după nuntă, steagul se desface, se dau înapoi obiectele împrumutate, dar se păstrează spicele de grâu până la naşterea primului copil, care este „ciupăit”(scăldat) într-o apă în care se pun aceste spice, „ să sie de cinste şi de vază în sat, ca şi steagul.” Steagul terminat şi admirat de cei din jur este săltat în sus de stegar, în ritmul muzicii şi al jocului. Se face cu el prima probă pentru nuntă. Flăcăii bat din palme dupa ritmul „ceterii”, stegarul învârte steagul de trei ori în sensul în care se învârte soarele pentru a alunga spiritele rele, în timp ce aceştia strigă diferite strigături sau „horesc” cântece specifice:
        „La cusutul steagului,
        Joacă ruja macului;
        La cusutul cununii
        Joacă ruja violii.”
Sau
        „La cusutul steagului
        Joacă ruja macului
        Din mijlocul stratului.
        Joacă ruja, sa scutoară,
        Mândru fecioraş să-nsoară,
        Joacă ruja, să clăte,
        Mândră mnireasă îşi ie.”
       Concomitent cu pregătirea steagului, la mireasă se face „împletitul cununii”, tot în cadrul unei petreceri la care iau parte druştele şi prietenele miresei. În satul Budeşti, cununa pe care o poartă mireasa se numeşte „munună” şi este împodobită cu oglinzi, „bumbuşti” şi tidru. Cioburile de oglindă simbolizează  viata frumoasă, îndestulată, strălucitoare a mirilor, iar „bumbuştile” sunt puse pentru ca mireasa să facă copii frumoşi. De asemenea, tot „munună” purtau şi druştele. După ce este terminată, mununa este aşezată pe capul miresei, iar cei prezenţi, veselindu-se, „horesc” cântece de nuntă adecvate:
                       „La cusutul cununii
                         Joacă ruja violii
                         Din mijlocu’ grădinii.
                         Joacă ruja, să clăte,
                         Hireş fecioraş îşi ie.
                         Ochişori mândrii, vărgaţi,
                         Luaţi samă ce luaţi
                         Ca să nu vă înşelaţi,
                         C-aiesta nu-i târg de ţară
                         Să vinzi şi să cumperi iară.”
Sau
                        „Plânge-ţi cununa, mnireasă,
                         Că te duci la altă casă.
                         Şi, mnireasă, ce-ai ptierdut
                         Nici în târg nu-i de vândut.
                         Părinţi nu poţi cumpăra
                         Să dai mia şi suta.
                         La bărbat greşeşti o dată,
                         Nici te uită, nici te iartă;
                         La părinţi greşeşti o mie-
                         Tăt eşti prunc de ominie.
                         Ie-ţi, mnireasă, bună zî
                         De la care îs p-aci:
                         De la frunzuca din vie,
                         De la drăguţu dintâie.
                         Care-o fost drăguţ la fată
                         Vie s-o sărute-o dată,
                         Şi o sărute cu dor
                         Până-i la mă-sa-n ocol,
                         Şi o sărute cu drag
                         Până-i la mă-sa pă prag.”
         Când feciorii au terminat de jucat steagul, iau mirele şi se îndreaptă spre casa miresei. Aici sunt întampinaţi de mireasă şi de druşte, care-i aşteaptă cu „struţurile”. Druştele cos struţul stegarului, iar mireasa mirelui. După acestea începe petrecerea, muzicanţii aduşi de mire încing atmosfera, lumea începe să joace şi să cânte, se aduce mâncare şi horincă, iar petrecerea durează până la doua – trei dimineaţa.
            În sfârşit soseşte ziua cea mare, ziua nunţii. În ziua nunţii, stegarul, de dimineaţa, merge la mire acasa şi pune steagul în colţul „tărnaţului”, sus, să vadă lumea unde-i nunta, în cazul în care mai vin oameni şi din alte sate.. Mirele şi mireasa merg la biserică şi se spovedesc duminica dimineaţa, iar, dacă nunta are loc marţea sau joia, atunci mirii se spovedesc înainte cu o zi. După ce mirii vin de la spovedit, începe pregatirea şi îmbrăcarea mirilor, în acelaşi timp şi la mire şi la mireasa.