| Gătitul miresei şi al mirelui Mai  demult, mireasa, înainte de a pleca la cununie, se scălda în apă neîncepută dacă  era „fată cinstită”. În apă „pune bani de argint, ca să sie cu noroc şi să nu să  lege de ie ceas rău; la mână să lega cu argint ziu şi să cântare cu grunz de  sare ca să nu să ieie de ie meşteşâguri”. Cântărirea „cu sare mare şi argint  ziu să făce în ptelea goală” pe un cântar mare, luat împrumut de la un „jâd”(evreu)  sau „pă cântaru’ cu care să măsura grâul îmblătit”. După scăldat şi cântărire,  mireasa era îmbrăcată cu: poale cu colţi, „sumnă” roşie sau albastră, cămaşa  albă „cu bezeri pă la gură şi cu colţi formăluiţi pă la mâneci”. Peste cămaşă  poartă „teptar cu ruji” şi apoi „gubă din lână de oaie albă, cu bdiţ”. În  picioare avea „optinci de oargă, cu obdele de pănură, albe, legate cu aţe de lână  neagră, împletite.” Mireasa era îmbrăcată de druşte care o piaptănă, îi împletesc  părul în doua cozi în care-i puneau „cipce” şi „măderan” (şi astăzi, mirii din  satul Budeşti păstrează costumul popular, deşi opincile sunt înlocuite de  pantofi, iar mununa miresei de coronite cu voal). În timp ce-i fixează mununa  pe capul miresei, druştele „strâgă”:
 „Mniresucă, mniresucă,
 Până-ai fo’ la mama ta
 Te-ai culcat sara pă ţol
 Şi te-ai sculat târzior;
 Da’ de astăzi înainte
 Ti-i culca numa pă braţă
 Şi ti-i scula dimineaţă,
 Că bărbatu-i mare câne,
 Orice faci, nimic nu-i  bine,
 Că bărbatu-i mare  drac,
 Nu-i poţi fa’ nimnic pă  plac.
 Mniresucă, mniresucă,
 Cununiţa ta cea verde
 Cum te scoate dintre  fete
 Şi te bagă-ntre neveste.
 Nevestia-i haină gre’,
 Tăte grijile-s în ie.”
 Mirele este îmbrăcat cu „cioarici  albi, de lână”(dacă era iarnă), cu opinci de oargă, obiele de pănură albă,  legate cu curele de piele, iar peste mijloc are o curea lată de piele, înflorată.  Cămaşa este din pânză de casă, albă, cusută „cu găurele” de către mireasă. În  cap poartă clop sau cuşmă, înstruţat cu „struţ din cununa mniresii”.
 Mersul după nanaşiÎnainte  de cununie cu doua – trei ore se adună invitaţii: ai mirelui la mire şi ai  miresei la ea acasă, fiecare cu darurile sale. La nunţile de demult darurile se  dădeau când ajungeai la casa mirilor şi constau în horincă şi alimente: grâu, mălai  etc. În timp ce oaspeţii sunt aşezaţi la masă şi cinstiţi cu băutură şi mâncare,  câţiva flăcăi nuntaşi, apropiaţi mirelui, cu sticle de horincă în mână şi cu  ceteraşii se duc după nănaşi. Când ajung la casa nănaşilor sunt invitaţi în casă  şi cinstiţi cu băutură şi cu bucate pentru că le-au făcut cinste şi au mers după  ei. Este mare cinste să meargă multă lume după nănaşi, numai aşa putând să  arate ce au în casă, „că au de tăte, că pot nănăşi că au cu ce”. Nu oricine  poate să fie nănaş. Nănaşi se aleg numai aceia care au o situaţie bună şi sunt  de neam bun şi au un comportament bun. Trebuie să fii un model pentru ceilalţi.
 După ce  au sosit nănaşii la casa mirelui, aceştia, împreună cu nuntaşii, se aşează la  masă. După ce mănâncă şi beau, au loc „iertăciunile”, înainte de a pleca la  cununie. Impresionante din ceremonialul nunţilor din Maramureş, ca de altfel şi  din alte părţi ale ţării, sunt cântecele de rămas bun, adresate de nuntaşi  mirelui şi miresei, de miri părinţilor, fraţilor, surorilor, vecinilor, cântece  care, prin profunzimea sentimentelor ce le exprimă, emoţioneză, storc lacrimi  de la cei prezenţi.
 
        Iertările la mireÎntre mire şi părinţi are loc un astfel de  dialog:
 „Mirele(către tată): - Să trăieşti, dragă tată, şi fa bine şi mă iartă,  că nu-s prunci să să nască şi să crească, la părinţi să nu greşească, şi fă  bine şi dă-mi binecuvântarea să pot pleca la sfânta taină a cununiei.
 Tatăl: - Să-ţi dăie Dumnezău noroc şi bucurie şi  să sii cuminte cum ai fost şi până acum şi să nu avem ruşine după tine.
 Mirele(către mamă): - Să trăieşti,  mamă dragă, şi fă bine şi mă iartă că ştii cum îs coconii, mai mult cu mamele, şi  le greşesc mai mult, fă bine şi dă-mi binecuvântarea ta să pot mere la sfânta  taină a cununiei.
 Mama: - Api, dragul meu, eu te iert că nu  mi-ai greşit, aşă-s coconii, da’ iartă-mă şi tu că şi io te-am mai bătut când  am fost mai năcăjită şi poate n-ai meritat.”
 Urmează  apoi fraţii şi surorile care, la fel, îi fac „strâgături”, apoi unchii, mătuşile  şi naşii. La urma feciorii închină cu horincă celor din jur, joacă „în roată”,  iar ceteraşii „zâc de strâgat” şi feciorii strâgă:
 „Mnire, mnire, dragu  mneu,
 Ascultă-mă ce zic eu:
 Înainte de-a pleca
 De la casa mâne-ta
 Cheamă, tu, pe tată-tău,
 Cheamă şi pe mamă-ta
 Şi le sărută mâna,
 Mâna, şi-i săruta-n faţă
 Că ei te-o  purtat pă braţă.
 Nici amu nu-i zina lor
 Că le-ai fo’ drag pân  ocol,
 Pân ocol şi pân grădină-
 Da’ tu sângurel ai zină:
 Te-ai păzât la însurat
 Ca floarea la  scuturat.”
 
  
    |  |  |  |