Iertările la mireasa
             La mireasă iertările păstrează aceeaşi ceremonie. Înainte de plecarea spre biserică, mireasa rosteşte:
                        „Dragi părinţi, imi cer iertare,
                         Să-mi daţi binecuvântare
                         Că-s în ceasu’ de plecare
                         Cu străinii pă ce cale;
                         Iar în drumu’ care zine
                         Nu ştiu, rău mi-a si, ori bine,
                         Ştie bunu Dumnezău
                         Cum mi-a si binele mneu.
                         Şi de mi-a si rău ori bine,
                         Nu voi face de ruşine.
                         Eu imi cer iertări o mie,
                         Amu, la căsătorie,
                         S-aveţi bine şi ticneală
                         Că eu plec în astă sară,
                         Dumnezău să vă trăiască,
                         De rele să vă ferească!”
Sau
                        „Să trăieşti, mamă şi tată,
                         Ne despărţâm de olaltă;
                         Şi voi fraţi şi surorele,
                         De voi mă despart cu jele!
                         Rămas bun, dragă măicuţă,
                         Că te-am slujit de micuţă,
                         Rămas bun, tată iubit,
                         Că bine eu te-am slujit,
                         Mă iarta de ţ-am greşit.
                         Şi-nainte de plecare
                         Să-mi dati binecuvântare,
                         De v-am greşit un cuvânt
                         Mă iertaţi la jurământ;
                         De ţ-am greşit,mamă, ţie
                        Mă iartă la cununie!
                         Voi, feciori, s-aveţi noroc,
                         Nu mi-ţi mai juca la joc;
                         Voi, fete, s-aveţi ticneală
                         La joc nu v-oi fa-nbulzală.”
  Apoi, cu un pahar de horincă  în mână, închină întâi tatălui, apoi mamei. Părinţii miresei răspund:
                        „Să sie în ceasul cel bun!
                         În ceasu’ cu năroc!
                         Să sii cuminte!”
                     Îi pun mâna pe creştet, îi fac o cruce şi o săruta. Mireasa sărută mâna părinţilor. Aici, la mireasă, mai tot satul se adună. Curioşii stau pe la ferestre, prin „şatră”, prin tindă, să vadă cum îi „tomnită” mireasa. Rudele, dar şi femeile, chiar dacă nu sunt chemate la nuntă, strigă miresei strigături până vin solii mirelui să anunţe că mirele pleacă la cununie. Există „strigături” alcătuite sub forma unui dialog între mireasă, nuntaşi şi mama miresei:
                   Mireasa: „Plânge-mă, mămucă, tare
                                    C-amu nu-s a dumitale,
                                    Că mândru m-aşteaptă-n cale.
                                    Foaie verde de alun,
                                    Hai, mămucă, rămas bun,
                                    Că mă duc să mă cunun,
                                    Că m-aşteaptă mândru-n drum.
                                    Să dau mâna cu badea
                                    Înainte la popa,
                                    Că de el nu m-oi lăsa-
                                    Nu ştiu bine-a si ori ba.
                                    Da’ noi zicem ca nu-i rău
                                    Tăte-s de la Dumnezău.
           Nuntaşii:         Mnireasă din doi părinţi
                                    Ce gândeşti de te măriţi?
                                    De-ai şti cum îi măritată
                                    Şidea-oi la mă-ta fată,
                                    De-ai şti cum îi cu bărbat
                                    N-ai sâli la măritat.
                                    Poţi fată să lăcrămezi
                                    După binele ce-l pierzi;
                                    Binele ce l-ai avut
                                    Nu l-i mai ave mai mult.
                                    Te-o cerut fecior din sat,
                                    Te-o cerut şi nu te-o dat.
              Mireasa:       Te-ai temut, mamă-ai temut
                                    C-oi zini după-mprumut
                                    Şi nu ţi l-oi da mai mult.
                                    Da’ m-ai mai putut lăsa,
                                    Nu ţ-aş si mâncat casa,
                                    De-aş si ros o grindă, două,
                                   Ţ-aş si făcut alta nouă,
                                    De-aş si ros-o jumătate
                                    Şi io-am avut în ie parte.
    Mama miresei:       Mniresucă, struţ de vie,
                                    Be-ţi paharu-aiest dintâie
                                    C-amu pleci la cununie.
                                    Verde popa te-a jura,
                                    Gata-i de fetia ta.
                                    De-i răbda nu ţ-a si rău,
                                    De nu, vai de capu’ tău;
                                    De-i răbda bine ţ-a si,
                                    De nu, -ţi cată-a suferi.”