Mersul la cununie
După ce se termină cu închinatul şi iertăciunile, „să îmbie cu cureti şi pancove”, iar când se face semn că e de plecat nănasul se ridică în picioare şi zice „Tatăl nostru” şi „într-un ceas bun şi cu noroc să plecăm la cununie”. Toţi nuntaşii din partea mirelui pornesc la cununie. În frunte merg feciorii, cuprinşi peste umere, cu „uiegi de horincă în mână, înstruţate cu rujmălin, legat cu aţă roşie”, jucând în chiote şi strigături. După feciori urmează mirele, stegarul, nănaşii, părinţii şi restul nuntaşilor. Când mirele porneşte de acasa trimite soli la mireasă s-o anunţe să plece şi ea
cu alaiul ei la biserică. Mirele nu se ducea dupa mireasă, însă astăzi nu se mai păstrează obiceiul şi întregul alai al mirelui, împreună cu el, se duce la casa miresei.
La sosirea solilor, mireasa se pregăteşte să meargă la cununie şi iese de dupa masă în sensul în care răsare soarele(de la stânga la dreapta). Şi în acest moment nuntaşii îi strigă miresei:
„Mniresucă, mniresucă,
Uită-te pe ferestucă
Că vin solii să te ducă.
Pe cărarea cu stinii,
În casa cu străinii;
Străinii nu te-or certa
Nu-i ave la ce-nturna,
Străinii nu te-or sfădi
Nu-i ave la ce zini.
Multe lacrimi îi vărsa
Până-a cătăni badea,
Multe lacrimi îi urni
Până mândru-a cătăni.”
Sau
„Mniresucă, mniresucă,
Vin străinii să te ducă;
Ti-i duce de-aici cu dor
Ca luniţa p’ângă nor,
Ti-i duce de-aici cu jele
Ca luniţa p’ângă stele.”
În „ocol”(curte), după ieşirea din casă, se aranjează nuntaşii: în faţă mireasa, de o parte druştele, de altă parte, în dreapta miresei, nănaşii. Spre biserică mireasa merge „cătilin”, urmată de fete, feciori, nuntaşi şi curioşii care vin să vadă „cum îi gătată mnireasa, cât îi de mândră”.
Alaiul mirelui ajunge înaintea miresei la biserică. Tot drumul feciorii „strigă” şi „horesc”, se creează o atmosferă plină de veselie, dar în acelasi timp emţionantă. Paleta cântecelor de nuntă este foarte variată în satul Budeşti, existând anumite strigături care se referă la locuitorii acestui sat denimiţi „răşinari”, datorită faptului că Budeştiul este un sat de munte, înconjurat de păduri de conifere. În timp ce cântă, bărbaţii, aşezaţi în faţă, opresc alaiul mirelui, se aşează roată, într-un genunche, cu „uiegile de horincă” în mână şi încep să strige:
„Morţii voşti de răşinari,
Staţi în loc şi bateţi pari
Şi-ngrădiţi care cum ştiţi
Ş-apoi de-acolo porniţi.”
În rândurile de mai jos voi exemplifica câteva din strigăturile care se aud la majoritatea nunţilor din Budeşti:
„Când a si nunta mândrii
M-oi culca ş-oi adurni
Pă pragu’ bisericii
Să văd cine m-a trezi.
De’ m-a trezi mnireasa
Atâta i-i viata,
De’ m-a trezi mnirele
Atâtea i-s zilele.”
Sau
„Mult mă mnir de-aiasta treabă
Ce s-o strâns atâta babă?
Mereţi acasă, femei,
Şi puneţi la sert păstăi,
C-or zini fetele bete
Şi-or mânca păstăi neserte
Şi-or zâce că-s diotete.
Şi părinţii îs nebuni
Şi le potolesc cărbuni.”
Sau
„Suiţi, babe, pă gunoi
C-om zini şi după voi,
Când a si Paştele joi
Şi Crăciunu mai apoi.”
Sau
„Mi se mărita mândra
N-am la cine me’ sara
Şi să viu dimineaţa.
Mi să-nsoară-un văr de-a mneu,
Mâni, alaltă, mă-nsor eu.”
Sau
„Casa mândrii s-o aprins
Eu m-am omorât de râs;
Casa mândrii când a arde
Eu m-oi încălzi la spate;
Casa mândrii foc şi scrum
Numa io să ies în drum.”
Mersul după mireasă în alt sat
Dacă mirii nu sunt din acelaşi sat, atunci situaţia este puţin schimbată. Se organizează călăreţi atât în alaiul mirelui, cât şi în cel al miresei. Caii şi căruţele sunt împodobite cu panglici, ştergare colorate, cu oglinzi şi alte struţuri, pentru că aceştia vor însoţi alaiul de nuntă al miresei şi al mirelui. În acest caz mirele, împreună cu stegarul şi călăreţii, se duce după mireasă. La intrarea în satul miresei, alaiul mirelui este întâmpinat de călăreţii miresei care-i vor conduce la casa acesteia. Tot drumul feciorii din alaiul mirelui cântă şi strigă, acompaniaţi de ceteraşi:
„Noi merem după mnireasă
Cu tri cară nu ne lasă,
Numa cu cinci şi cu şasă.
Acolo dac-am ajuns
La masă pă noi ne-o pus,
Şi-am băut şi am mâncat,
Am horit şi am jucat.”
Sau
„Hai să merem câtilin
Pân pădure de mălin
Cu uiaga după zin.
Câtilin, câtilinaş
Până lângă ceteraş.
Când o me’ după mnireasă
Ne-om lua ptita de-acasă
Şi horinca de pă masă.
Când om mere după ie
Nici om mânca, nici om be’,
Numa ne-om uita la ie
Cât a si de frumuşe.”
Sau
„Pare-mi-se că s-aude
Glasu’ mândrii oareunde,
Pare-mi-se că se vede
Casa mândrii unde şede.”
După ce alaiul mirelui ajunge la casa miresei începe o scurtă petrecere, ceteraşii cântând, iar lumea servind mâncare şi băutură. În vechime s-a înregistrat un obicei conform căruia mireasa era ascunsă de nanaşi în casă, iar mirele era ţinut la poartă. Nănaşul iese în întâmpinarea mirelui, care-i cere mireasa. Naşul îi aduce, pe rând, druştele sau fete din alaiul miresei, dar mirele îi zice naşului că nu aceasta este mireasa. La sfârşit este adusă mireasa, mirele zicând: „Aiasta-i”. Atunci i se deschide poarta, mirii se îmbraţişează şi sunt primiţi în casă. După ce se încheie mica petrecere, mirii pornesc la cununie. Dacă mireasa pleacă de noră e obiceiul ca masa rămasă în casă să nu fie curăţată timp de trei zile, ca un simbol de jale. De asemenea, nu este bine ca mireasa plecată de noră să se uite înapoi când iese din casă sau să se întoarcă la părinţi numai după trei zile „pentru a nu să despărţi.”
Cununia religioasă
La poarta bisericii, fetele şi feciorii rămân cu ceteraşii, „învârtesc” şi „strigă” strigături, unii dintre ei strigând versuri mai glumeţe:
„Ia, ce s-o muiet cărarea
C-amu s-o-nsurat mnirarea.”
sau
„A me’ mândră-i mânioasă
Di ce i cămeşa groasă.
Cine dracu i de zină
Dacă toarce ca de lână?
Pă cămeşă trebe-a coasă,
Mândra-i tare somnoroasă;
Pă cămeşă trebe lucru,
Mândra doarme ca butucu.
Şede mândra jos şi zdiară
Dacă nu şti pune tiară;
Şi-o pus tiara după casă
Cine-a tre’ pă drum să ţasă;
Fără iţă, fără spată
Şi-o rămas nemăritată.”
În biserică mirii sunt încadraţi de druşte şi de stegar. În spatele lor stau nănaşii, cu „lumnini” înstruţate, aprinse. În timpul cununiei, neamurile apropiate stau în jurul mirilor, să nu ia cineva din cununa miresei sau din struţul mirelui „c-apoi fac cu ele orice meşteşâguri să-i despărţa”. Ritualul religios este cel obişnuit în biserica româneasca ortodoxă.
După ce se încheie cununia religioasă, până la poarta bisericii, mirii merg „alăturea”, cu lumânări aprinse. De aici, încadraţi de naşi şi druşte, se îndreaptă spre casa unde are loc nunta şi, la fel ca la venirea spre biserică, feciorii cântă şi strigă:
„Mnireasă, mnirele tău,
La multe le pare rău,
Da’ mai tare la una
C-o gândit că l-a lua,
S-o gândit că doară, doară,
Până-o văzut că să-nsoară.”
Sau
„Hai, ziniţi să ne vedeţi,
Numa nu ne dioteţi,
Că ni-s poalele cam scurte
Şi ne-om diote cam multe.”
(versuri strigate de fete)
Sau
„Bună-i mnierea, cum nu-i bună,
Da’ amară-i peste-o lună,
Bună-i mnierea-n cununie,
Da’ amară-i pă vecie.”
Petrecerea
În satul Budeşti au existat două tipuri de nunţi: nunta „laolaltă” şi nunta „detilin”(separat). Mai demult nunţile aveau loc atât la casa miresei, cât şi la casa mirelui, iar nuntaşii nu se adunau decât dimineaţa, fiecare petrecând la casa aceluia care l-a invitat. Nunta se făcea separat fie pentru că nu încăpeau foarte multi nuntaşi într-o singură casă(pe atunci nunta nu se făcea la căminul cultural), fie pentru că mirii aparţineau unor familii de „bocotani” şi aceştia vroiau să demonstreze că au suficientă avere încât să-şi permită să facă două nunţi. Totuşi, cele mai multe nunţi se făceau „laolaltă” pentru ca familiile mirilor să fie scutite de cheltuieli în plus.
|
